Sunt necondiţionat în favoarea folosirii unui antivirus puternic la fiecare calculator. În condiţiile de astăzi nu mai poţi face abstracţie de aşa ceva. Eu folosesc de mult timp Kaspersky AntiVirus şi am fost foarte mulţumit de el. Dar, dacă situaţia actuală se perpetuă, mă văd nevoit să renunţ la el în favoarea altuia.
În prezent folosesc KAV 2009. Dar încă de la ediţia precedentă s-au ivit problemele. Folosesc cheia de activare care apare lunar în revista Chip. Până acum deja mai mult de-un an, toate mergeau bine, mă simţeam protejat dpdv al ameninţărilor informatice. Câteodată mai apărea câte un mesaj la pornirea PC-ului cum că trebuie re-updatat, dar cu un simplu restart totul revenea la normal. Curând după aceea, la fiecare pornire a PC-ului Kaspersky apărea neactivat, cerând din nou update, deşi în ajun fusese updatat. De data asta restart-ul nu mai avea nici un efect.
Nu mult după aceea, mesajele la pornirea PC-ului s-au diversificat: produsul nu e activat (reintroduceam cheia de activare şi era bine); nu toate componentele erau activate (prin update totul revenea la normal); Windows Security Alerts îmi spunea că antivirusul e posibil să nu fie instalat – în fine, nu mă prea luam eu după WSA; uneori se updata la nesfârşit şi nu mai termina; îi dădeam stop dar fără efect.
În ultimul timp, deşi actualizat, tot dezactivat îmi apare la deschiderea PC-ului. Fac click pe update dar butonul „Update” e gri, dezactivat. Pentru că nu mai există cheia de activare. (Aiurea). Încerc să validez cheia de activare şi-mi dă „Unknown error”. Reinstalez sau repar instalarea, şi abia apoi pot efectua toate operaţiile necesare, dar vă daţi seama cât timp pierdut. Pentru că updatarea va fi completă, de la zero. De exemplu astăzi am început toate aceste operaţii de pe la 9. E ora 11 şi încă update-ul nu s-a terminat. De asta am eu nevoie la fiecare pornire a PC-ului?
De mult timp mă tot pregăteam să vă scriu. Dar acum situaţia a devenit intolerabilă. Mi-ar părea rău să renunţ la un antivirus atât de eficient, şi eu întotdeauna mă lăudam cu el, dar dacă tot aşa va continua, îl voi înlocui cu rivalul dvs., BitDefender.
Sper totuşi să puteţi repara aceste deficienţe, şi într-un timp cât mai scurt.
Cu stimă,
Dan C.
Versiune: KAV 8.0.0.506
Antivirusuri folosite: precedentele versiuni de KAV
Sistem: Microsoft Windows XP Professional SP3
